miercuri, mai 14, 2008

A douăsprezecea noapte, UNATC

Am văzut marţi seară, la Teatrul Mic, acest spectacol pus în scenă de clasa lui Adrian Pintea, în regia lui Mihai Constantin. O piesă clasică, care durează trei ore, jucată de tineri foarte tineri, abia anul al patrulea la facultate. Nu mă aşteptam la prea mult. Şi, cum se întâmplă, a fost o surpriză foarte plăcută de la început până la sfârşit. Am râs şi am plâns.

Despre tot spectacolul: ilustraţie muzicală excelentă; scenografie minimalistă, dar grozav de potrivită; costume de reintepretare gotică; entuziasm, naturaleţe şi plăcerea de a (se) juca - un amestec echilibrat de profesionalism şi candoare.

Despre actori (în primul rând, distribuţia a fost foarte nimerită): nu ştiu pe cine să menţionez mai întâi, pentru că mi-au plăcut în egală măsură Nicoleta Hâncu (ingenua Viola), Andrei Seuşan (dreptul Sebastian), Darius Daradici (năzdrăvanul Sir Toby), Cristian Tătaru (caraghiosul Sir Andrew), Thomas Ciocşirescu (incalificabilul Malvolio - nu exagerez când spun că este vedeta absolută a spectacolului) şi Mihai Niţă (nebunul înţelept Feste). Mi-au plăcut şi ceilalţi, nimeni nu a făcut notă discordantă, nimeni nu a falsat, dar pe cei de mai sus i-am simţit copleşitori.

Cred că cel mai greu e să faci lumea să râdă. Să spui replici în versuri şi totuşi să fii natural, să nu pierzi miezul vorbelor din cauza formei şi să reuşeşti să faci lumea să râdă. De asemenea, cred că este foarte greu să te prosteşti, să joci oameni beţi sau isterici şi totuşi să fii natural, să creezi un umor de situaţie credibil şi... să faci oamenii să râdă. Iar acestor tineri actori le-a ieşit din plin. M-au entuziasmat. Am plecat de la teatru cu o stare de bine rară.

1 comments:

Anonim spunea...

Sambata 24 mai / ora 19:30 FOOL FOR LOVE la UNATC .......pentru detalii http://spectacolulfoolforlove.blogspot.com/