the essential bystander

Over and out

2009-01-28T01:19:00.001+02:00

Multumiri celor care au fost aproape. Blogul ramane online, dar nu se mai pot face comentarii.

No reason, really, decat acela ca s-a terminat.

De ce nu mai scriu

2009-01-20T23:35:00.004+02:00

Pentru ca imi folosesc toate cuvintele in alte texte si in conversatiile de pe messenger cu onionsoup. Iata in ce fel.

Silvia: knock knock
Jo: who's there?
Silvia: boo
Jo: =))
Silvia: nu e gata
Silvia: zi
Silvia: knock knock
Jo: who's there?
Silvia: boo
Jo: which boo?
Silvia: =))
Jo: =))
Silvia: ce porc esti
Jo: dar ce vrei sa zic?
Silvia: pai cum e bancu'?
Jo: boo who?
Silvia: stop crying or I'll slap you
Jo: =))
Silvia: =))
Jo: este un banc foarte sex
Jo: =))
Silvia: ba nu
Silvia: dar daca il strici tu
Jo: =))
Silvia: cu which boo
Jo: =))
Jo: rad isteric
Silvia: cand e clar boo who
Silvia: =))
Silvia: eu am lacrimi
Jo: =))
Jo: =))
Silvia: asta e din seria cine putea s-o ia
Jo: =))
Silvia: am crezut ca ai facut-o intentionat
Jo: stop it
Jo: =))
Silvia: ca te-ai prins
Silvia: =))
Jo: nuuuuuuuuuuuuu
Silvia: si de asta am ras
Jo: m-am prins mai tarziu
Silvia: ca u were so smart
Silvia: si ca ai vrut sa trick me
Silvia: cu which boo
Silvia: =))
Silvia: sa nu-mi iasa mie bancu
Jo: i'm not that smart
Jo: =))
Silvia: =))
Silvia: oricum
Silvia: a fost memorabil
Silvia: eu zic sa punem pe blog
Jo: =))
Silvia: mai putin asta
Jo: te rog!
Silvia: in care eu zic
Silvia: sa punem pe blog
Jo: sa punem pe bloooog
Jo: =))
Silvia: =))
Jo: ba si asta
Jo: e foarte meta
Jo: hai ca pun eu
Jo: sa nu mai zica lumea ca nu scriu

Cred ca tocmai m-am compromis intelectual.

Dãdicaţie

2009-01-19T23:39:00.002+02:00

Frate,

doi-zece, doi-zece. Cand am vazut ca Dna Jo nu mai publica nimic pe blog, i-am zis intr-o seara pe mess sa ma lase si pe mine sa scriu la ea pe blog. Si a fost de acord.

As vrea sa incep cu aceasta, sa-i dedic lui Jo o melodie pe care mi-am descoperit-o dimineata in busul 38 in drum spre birou. Si pe care, mai mul ca sigur, tot ea mi-o fi pus-o in aipod.

Here it is:

Sprijin pentru un jurnalist

2008-12-08T14:09:00.004+02:00

O jurnalistă din Constanţa a fost condamnată să-i plătească primarului Radu Mazăre 15.000 de euro despăgubiri pentru calomnie. Feri Predescu a spus în direct la Realitatea TV că Mazăre are legături cu lumea interlopă din Constanţa. Declaraţia ei se baza pe o anchetă publicată în presa naţională, realizată de 12 jurnalişti de investigaţie, care nu fusese contestată de nimeni. Şi, desigur, pe baza pe cei 18 ani de experienţă în presa locală şi pe faptul că ştie ce se întâmplă în oraşul ei.

ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei o sprijină pe Feri dintr-un milion de motive, dintre care cel mai important este acela că "in situatiile care prezinta interes public, care implica politicieni sau functionari publici importanti, jurnalistul care a exprimat cu buna-credinta opinii avand o minima baza factuala este protejat de articolul 10 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului". Cu sprijinul ActiveWatch, Feri se va adresa Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Până acolo, însă, trebuie să pună în aplicare decizia definitivă a curţii de apel din Constanţa. Şi 15.000 de euro nu e o sumă la îndemâna oricui.

De ce o sprijin eu? Pentru că Feri este un om şi un jurnalist admirabil. A fost editorul meu la Radio Sky şi de la ea am învăţat enorm despre meseria asta. Este unul dintre cei mai cinstiţi oameni pe care îi cunosc, mereu în afara oricăror interese, mereu vrând să-şi facă meseria bine şi să-i înveţe şi pe alţii să o facă. Orice atac asupra unui jurnalist este un atac la adresa libertăţii presei. Dar un atac asupra unuia dintre puţinii care îndrăznesc să vorbească într-un oraş din ce în ce mai monocolor politic este un atac la adresa întregii societăţi.

Mă alătur şi eu demersului ActiveWatch şi sper să o facă şi alţii. 15.000 de euro par departe, dar cred că împreună putem sa-i adunăm.

Găsiţi aici detaliile şi cum puteţi să ajutaţi. Chiar şi doar semnând petiţia faceţi un mare bine.

What To Tell Yourself While Your Airplane Is Free Falling

2008-12-01T19:01:00.001+02:00

Close your eyes and think you are blogging about this. Think you are writing "think happy thoughts".

Now actually think happy thoughts.

Happy thoughts means shopping in Brussels with Silvia. Oh, no, don't think Silvia. Don't think friends. Don't think family. Don't think him. Don't think their lives without you.

Think happy thoughts. Think happy thoughts. Think happy thoughts. Think happy thoughts. Think happy thoughts. Think happy thoughts. Think happy thoughts. Think happy thoughts.

That should do it.

Do this for more than two hours, while your plane is cruising high above the Dalmatian Coast, jumping from one air hole to another, with no place to land and less and less fuel.

By the time you land in Split, after Sarajevo, Dubrovnik and Zagreb couldn't have you, you can recommend this as treatment for depression and heartbreak.

No, it doesn't solve your problems, it just makes it clear that you don't want to die.

Also, it points out that when in doubt, you go English.

Think happy thoughts.

Alcoolica lu' tata

2008-11-26T11:30:00.002+02:00

Nu comentez că melodia este de doi lei, aceeaşi melodie de când s-a lansat Pavel Stratan încoace, dar e normal sa se faca apologia alcoolismului printr-un copil de cinci ani? How's that ok?

Da, sigur, din sticla curge lapte, dar ascultaţi versurile.

Bula mea

2008-11-23T23:22:00.003+02:00

Acesta este un post fără o direcţie. Nu m-am străduit foarte mult, poate ar fi ieşit un eseu personal dacă munceam.

Profesional, trăiesc într-o bulă care miroase a mere coapte cu scorţisoară. Fac ce îmi place, lucrez cu oameni care au standarde profesionale ridicate, sunt generoşi şi inspiraţi, sunt oneşti şi muncitori. Avem valori comune şi vrem să facem lucruri de calitate, fie că e jurnalism, televiziune sau copywriting.

Personal, trăiesc într-un cerc mic, aproape neschimbat de mulţi ani, care miroase a caffe latte cu brioşă. Prietenii mei sunt oameni care mă fac în fiecare zi să fiu mândră de ei. Şi pentru că eu cred că un om e definit de cei care îl înconjoară, mă simt foarte norocoasă şi privilegiată să îi am aproape tocmai pe ei, nişte zâni şi nişte zei. Nu numai pentru că sunt deştepţi şi frumoşi şi cu un pas înaintea vremurilor, ci, mai ales, pentru că sunt oameni buni. Bunătatea, their kindness, este înscrisă în ADN-ul lor şi se vede în felul în care se poartă cu cei din jur, în felul în care îşi fac meseriile, în felul în care aleg să-şi trăiască viaţa.

Bula asta mă păcăleşte deseori. Siguranţa ei mă face să uit că lumea de afară este altfel. Şi mă înspăimânt când văd că există oameni care pun mai mult preţ pe "valori tradiţionale" decât pe sentimentele şi vieţile oamenilor, când văd răutatea şi indolenţa deghizate în cuvinte golite de sens precum "familie" sau "patrie", când văd lipsa de înţelegere şi de umanitate împachetate în concepte pretenţioase precum "publicul are dreptul să ştie". Nu ştiu cât sens are ce spun acum, vin după câteva ore de tv + bloguri patriotice şi creştine care m-au umplut de frustrare. Nu înţeleg cum funcţionează lumea din afara cercului meu, nu înţeleg cum poţi fi motivat de minciună, de răutate şi de dorinţa de a te simţi mereu superior. Nu înţeleg cum poţi să trăieşti fără să vrei să îţi lărgeşti orizontul, cum poţi să fii mulţumit şi mândru de limitarea ta. Nu se cheamă caracter, se cheamă moartea sufletului.

Dar dacă nu m-aş lovi de lumea asta de afară, cum altfel aş şti să apreciez frumuseţea oamenilor din jurul meu? :)

Prietenie

2008-11-17T18:29:00.003+02:00

Tichileşti, Tulcea, noiembrie 2008

PS - Colegul, prietenul şi minunatul şofer Andrei Pungovschi a făcut nişte fotografii mult mai grozave cu aceeaşi ocazie. Le puteţi vedea aici.

New Chris Cornell

2008-11-09T23:06:00.002+02:00

Nu ştiu ce să zic. Poate doar că trebuie să accept că a intrat într-o altă etapă şi nu mai contează ce a făcut până acum. Nu încape comparaţie între Cornell cu Timbaland şi Cornell în Soundgarden sau Audioslave. E un alt muzician acum. Apreciez însă că versurile nu mai sunt aşa de siropoase ca pe Carry On.

Ground Zero e pe coloana sonoră a serialului Life on Mars, de aceea are aerul de anii 70.

Scopul egalează motivaţiile?

2008-11-03T20:01:00.003+02:00

Un biciclist dintr-o reclamă la ING pensii spune că pretinde că merge cu bicicleta pentru că e ecologist, dar de fapt o face pentru a economisi bani.

De ce ar fi ăsta un lucru rău? Contează de ce faci ceva ecologic? Că o faci pentru că nu ai bani sau că eşti luminat verde la cap?

Vecinii mei de la Eforie fac car-pooling, pentru că lucrează la Constanţa şi şi-au dat seama că, mergând trei-patru în aceeaşi maşină, cheltuie mai puţin pe benzină, uzează mai puţin maşinile şi e şi mai amuzant. Nu cred că s-au gândit că decongestionează traficul şi scad poluarea. Dar şi-au asumat un comportament eco.

Tot la Eforie, magazinul din cartier nu a dat niciodată pungi de plastic gratis. Vrei pungă? 10 mii. Era o cheltuială prea mare pentru micul întreprinzător să dea pungi gratis la toată lumea. Normal că acum toată lumea are sacoşă de pânză. Acolo nici nu are sens un program contra pungilor.

Numai că nu mă pot abţine să nu prevăd că, atunci când vecinii mei vor fi câştiga mai bine, va creşte în ei orgoliul de a merge singuri în maşină. Şi când în cartier va apărea un alt magazin care va da pungi ca să atragă clienţii, şi primul magazin va face la fel. Comportamentul eco de acum nu este decât o aparenţă, un mod de a privi pozitiv un lucru mult mai puţin plăcut: sărăcia.

Aşa că, de fapt, contează de ce faci un lucru. Un comportament accidental ecologic nu va fi menţinut în viitor. Va dispărea odată cu schimbarea stilului de viaţă. Doar un lucru făcut din convingerea că tot ce faci are impact asupra locului în care trăieşti va deveni o parte din felul în care te porţi pe viitor.

Aşa că dacă biciclistul ăla a renunţat la maşină ca să mai strângă nişte bani la ciorap, e nasol. Când ING o să-i dea pensie, o să-şi ia o Porsche Cayenne, ca să se răzbune pentru anii petrecuţi în fum şi praf.

*Postul acesta nu a fost sponsorizat de ING.

Am mai văzut nişte filme

2008-11-01T22:28:00.000+02:00

Max Payne - flop. Nici nu am cuvinte să descriu cât de inutil şi de plictisitor este. Lipsit de orice emoţie, dar şi de spectaculos. Dacă scuza lor este că e făcut pentru fanii jocului, să mă lase. Am mai văzut filme făcute după jocuri şi m-am distrat la ele fără să fi ştiut plotul şi idiosincraziile aferente. This is just plain dumb.

Forgetting Sarah Marshall - am râs, deşi nu mă omor după Judd Apatow. Personajele par reale, în convenţia filmului. Cele masculine, cel puţin. Cele feminine sunt mai schematice dar e ok, pentru că e un film despre băieţi. Unul bun.

Kung Fu Panda - ironic şi amuzant.

Young People Fcuking - cum fac sex câteva cupluri în momente diferite ale relaţiei (first date, married, exes, etc). Extrem de amuzant şi de Sex & the City, în zilele lui bune (sezonul al doilea, să zicem). Când am auzit prima oară de el am crezut că este un documentar. :)) Dar nu, este un indie.

Burn After Reading - aş fi zis că e mai degrabă un Guy Ritchie decât un Coen Bros, pentru că e o farsă care mizează mult pe prostie şi pe coincidenţe. Mi-au plăcut multe lucruri, de la cum au jucat actorii (Pitt, Clooney, McDormand, Malkovich) la cum a fost construit conflictul şi cum apar twisturile.

Esquire noiembrie 2008

2008-10-31T15:42:00.003+02:00

Esquire de noiembrie vine cu Bond pe copertă şi multe articole excelente înăuntru:
- aventura boliviană a prietenului Petruţ Călinescu;
- Dinescu la moşie în debutul la Esquire al prietenului Vlad Mixich;
- şi pachetul special "Cum e să..." în care scriu mulţi oameni talentaţi despre mulţi oameni care au făcut lucruri pe care noi, muritorii de rând, nu ni le putem imagina.

Go, Planet!

2008-10-28T08:56:00.002+02:00

The original Bucurenci. ;) La ProCinema, in fiecare dimineata de la 8:30.

Ce fel de femeie preferă bărbaţii?

2008-10-23T18:53:00.002+03:00

Am văzut acest titlu pe burtiera emisiunii Mihaelei Tatu (Antena 2). Erau invitaţi doi tipi. Şi am stat aşa, nedumerită, câteva secunde, şi m-am mirat de ce nu au invitat o femeie care preferă bărbaţii, dacă despre asta e vorba...

După aia m-am prins.

Ce ţi-e şi cu topica asta...

Consecinţele crizei economice

2008-10-19T22:51:00.002+03:00

Nu mai primesc spam cu viagra, cialis şi xanax. Acum toate sunt cu "I have found you a new job! Click here to confirm it."

Random moments of zen

2008-10-14T12:16:00.007+03:00

A ieşi sau a nu ieşi

2008-10-07T11:20:00.005+03:00

Mă tot întreb, de când sunt freelance, dacă e mai bine să mă duc la evenimente şi să îmi fac relaţii utile (networking, cum ar veni) sau să stau în cercul meu şi să îmi păstrez nealterat ce mă face diferită.

Din mai până acum am fost la câteva cursuri, la câteva lansări, la câteva evenimente cu iz monden. Peste tot cunoşteam deja oameni - altfel, sincer, nu m-aş fi dus - şi ieşirile au fost utile pentru că mi-am reînnoit relaţii vechi. Mi-a plăcut că mă recunosc oameni care nu m-au văzut de 5 ani. Mi-am revăzut chiar şi colegi de liceu care sunt în media. Dar atât. Nu am cunoscut pe nimeni nou, m-a iritat ipocrizia evenimentelor mondene şi, în general, mi s-a părut că prezenţa mea acolo nu are nici o legătură cu ideea mea de jurnalist/jurnalism.

Prefer să cred în jurnalistul care nu este expus la aceeaşi agendă publică precum restul breslei. E suficient că citesc aceleaşi ziare şi mă uit la aceleaşi ştiri, aici nu prea am de ales. Dar nu îmi place să îmi petrec timpul urmărind anunţurile de pe feeder şi metropotam şi să caut subiecte care deja au trecut printr-un filtru media. Sigur, e bine să ştii ce se întâmplă în lume ca să poţi fi relevant, dar mi-e teamă că odată ce te apropii prea mult de cercurile jurnalistice, fie că sunt ele din zona glossy, fie din cotidiene, te îmbolnăveşti de tendinţa de a scrie despre aceleaşi subiecte. Şi, mai rău, de a scrie la fel.

Acum mulţi mulţi ani, când coordonam un program de training pentru jurnalişti romi, o jurnalistă americancă le-a spus cursanţilor ceva de genul ăsta:

Nu vă fie teamă că sunteţi diferiţi. Acesta este avantajul vostru. Jurnaliştii
au tendinţa de a ieşi la bere cu jurnalişti, de a se combina cu jurnalişti, de a
vorbi numai despre jurnalism sau despre probleme ale categoriei lor sociale.
Care nu e cea mai săracă. De aceea pierd legătura cu restul lumii; se închid în
cercul lor şi devin autosuficienţi. Voi veniţi din cercuri sociale la care ei
nici n-au visat vreodată să aibă acces. Aveţi o ofertă de subiecte complet noi
pentru agenda publică. Profitaţi de ce vă face diferiţi.

Nu sunt foarte diferită de profilul acela al jurnalistului. Gaşca mea e formată din mulţi ziarişti pentru că ne cunoaştem dinainte de a fi vreunul jurnalist. Vorbim despre jurnalism pentru că gaşca e singura oază în care cei din jur înţeleg limba pe care o vorbim. Pentru noi, care vrem să facem jurnalism narativ, discuţiile sunt şi un proces de învăţare. Dar asta nu e toată viaţa mea. Am prieteni din toate etapele vieţii mele, de la colegii de joacă de pe stradă de la bunică-mea la cei din generală, din liceu, din prima facultate (neterminată). Am uşi deschise către toate aceste lumi, pentru care problemele din presă sunt atât de irelevante încât nici unul nu citeşte ziarele şi nu se uită la ştiri (decât la sport). Acolo e oferta mea de subiecte.

Aşa că, oricât de faux pas ar fi din punct de vedere social, prefer să îmi cultiv - interesat sau nu - relaţiile cu oamenii care nu fac parte din meseria mea. Pentru că, sincer, nu îmi imaginez un alt mod de a fi relevantă.

Ace e mătuşa care te face să-ţi placă de două ori

2008-10-06T12:17:00.003+03:00

Admiraţia mea pentru copywriterii români se consolidează pe zi ce trece.

Reclamă la Ace:

"Am observat că mamei mele nu îi place să spele lucrurile de două ori. Până într-o zi când a venit mătuşa în vizită."

Atunci a început să-i placă?

De azi, la un chioşc din apropiere, Esquire de octombrie

2008-10-03T14:25:00.004+03:00

Esquire de octombrie e burduşit cu poveşti minunate despre oameni admirabili. "Inovatorii" li s-a spus în româneşte, în engleză era Best & Brightest, adică Cei mai buni şi mai deştepţi. Oameni care fac lumea să se învârtă.

Eu mi-am adus contribuţia petrecând puţin timp cu Răzvan Penescu, administratorul portalului cultural LiterNet.ro, şi scriind despre ce îl face să ţină portalul, deşi are un alt job de zi, solicitant, şi nici nu-i iese vreun ban din asta. Un text de vreo 10.000 de semne pe care l-am rescris complet între draftul 1 şi draftul 2. Noroc că editorul meu preferat ştie ce să ceară de la mine şi cum să mă aducă pe drumul cel bun.

Dar a fost mult mai greu să fac materialul despre minunatul meu prieten Paul Cristian Radu. Paul este jurnalist de investigaţie. Îl cunosc de mulţi ani şi i-am urmărit cariera şi evoluţia în direct, ca să zic aşa. Când scrii despre prieteni te loveşti de o dilemă: scrii numai ce ţi-a spus la interviu sau mai poţi să adaugi lucruri pe care le ştiai dinainte? Că poate ai uitat să întrebi ceva, poate el a răspuns fără să-ţi mai dea context, că era de la sine înţeles... E greu şi la interviu, trebuie să te prefaci puţin că eşti altcineva ca să poţi să pui întrebările alea. E reversul procesului de empatizare de la un interviu cu un străin. De data asta încerci să capeţi puţină distanţă.

Am decis până la urmă să merg strict pe informaţiile on the record, pentru că altfel aş deschide o cutie a Pandorei şi aş intra pe un teren cam instabil. Cred că am făcut alegerea bună. Vedeţi şi voi în Esquire.

Belgrad, câteva fotografii

2008-09-30T15:32:00.011+03:00

Brick is gone

2008-09-27T20:49:00.002+03:00

30 Rock

2008-09-08T19:10:00.002+03:00

Din seria "recuperări", m-am uitat in weekend la 30 Rock, un serial făcut de echipa de la Saturday Night Live. Două serii nu prea lungi - 15 - 19 episoade a câte 20 de minute. În rolurile principale sunt Tina Fey (o ştiam din SNL şi Baby Mama), Alec Baldwin, Jane Krakowski (secretara din Ally McBeal) şi Tracy Morgan. În rest apar o mulţime de actori din SNL şi foarte multe vedete, unele în propriul rol (ca Seinfeld sau Al Gore), altele jucând diferite personaje (Edie Falco, David Schwimmer, Dean Winters, Emily Mortimer, LL Cool J, Isabella Rossellini etc. ).

Povestea se învarte în jurul Tinei Fey, care conduce echipa de scenarişti a unui show de scheciuri umoristice care se transmite săptămânal, live. Alec Baldwin este noul şef peste NBC şi divizia de microunde de la General Electric. Restul e umor deştept, personaje consecvente, o oarecare doză de imprevizibilitate şi o poveste care te ţine prins. Anul acesta a obţinut 17 nominalizări la premiile Emmy, un record absolut pentru un serial TV.

Personajul meu preferat este Kenneth, băiatul bun la toate fascinat de televiziune. Un colaj cu replicile lui memorabile mai jos:

Asocieri

2008-09-02T12:29:00.002+03:00

Am terminat aseară Pushing Daisies - mai aveam un episod - şi tot nu reuşeam să pun punctul pe i şi să zic clar de ce îmi aminteşte - în afară de nişte vise foarte colorate de după-amiază, de Black Hole Sun şi de Familia Addams, dar pe astea le citisem undeva. Şi azi-noapte, pe punctul de a adormi, am avut revelaţia: Big Fish.

Uite de ce:

Pushing Daisies

2008-08-31T18:21:00.003+03:00

M-am îndrăgostit:

şi în special de ea, Olive:

Se numeşte Pushing Daisies, adică "Îngrăşământ la flori". ;)

PS: Probabil ca la noi il vor traduce "Atingerea magică" sau "Viu sau mort" sau ceva la fel de inept.

It's not TV, it's life

2008-08-25T13:58:00.002+03:00

Citesc o carte despre cum se scriu scenarii pentru serialele TV. În capitolul despre de ce ne uităm la seriale am găsit un adevăr absolut:

We watch The Sopranos because our family is just like that, but at least no one is getting whacked.